Bună ! Eu sunt Octavian –Andrei, însă toată lumea mă strigă Octi încă de când eram la mami în burtică. Acum am aproape 6 luni. M-am născut pe 29 iunie 2024, pentru că așa am dorit eu să-mi surprind părinții, de altfel simțeam că erau atât de nerăbdători să mă vadă încât am zis că nu-i mai las încă două săptămâni să mă aștepte, si hai să le fac o surpriză. Se pregătiseră cu surle si trâmbițe să îmi sărbătorească nașterea pe 8 iulie, însă eu am decis singur in ,,complicitate’’ cu Doamne Doamne când vreau să mă nasc. Dar, povestea mea începe cu mult înainte să mă nasc, pe când eram doar o dorință, pe care, la vremea aceea, mami a tot încercat să o transforme în realitate, pregătindu-și corpul ca eu să prind viață, asta vreme de câțiva ani ( 15 la numar ) și câteva eșecuri. A fost cel mai frumos moment din viața lor când eu m-am atașat de burtica ei și am început să cresc. De atunci așteptarea, investigatiile pe care mama le-a suportat, pregătirea camerei, toată emoția ce lua amploare în burtica ei, pe care o simțeam mângâiată de către ea și sărutată de către tata, toate au condus la concretizarea acestei dorinte. Totul convingea Universul că eu sunt cel mult așteptat. Acestea fiind spuse, intr-o sambata matinala de iunie, am dat peste cap toate predictiile si planurile alor mei, si am decis sa imi fac simtita prezenta, zdruncinandu-le insa linistea aparenta care mai apoi a determinat o stare de fericire si implinire covarsitoare, indelung asteptate. Atenția si grija mamei încă din prima clipă a vieții mele m-au copleșit, caci nu cred că exista o mamă mai puternică decât a mea, apoi când am ajuns acasă cele două perechi de ochi ai părinților mei mă priveau in continuu cu dragoste, uimire și speranță, caci intre noi fie vorba, am si o fatuca șugubeață care cucereste instantaneu. Dar cea mai mare dorinta a lor este ca eu să fiu sănătos, echilibrat si...destept. De asta se preocupă părinții mei, în special mama care din prima clipă s-a asigurat că sunt bine, având în vedere încercările ei repetate de a ma avea. Ca orice bebeluș, am pus la grea încercare brațele, liniștea și somnul părinților, traversand toate etapele firesti prin care trece un nou născut... Mama vorbește foarte mult cu mine, eu o simteam în vibrații și mă linișteam când plângeam însă ea, cu spiritul si instinctul matern, sesiza de cele mai multe ori că nu reacționez la vocea-i blanda de la distanta, ci doar atunci când o priveam. Nu vă pot descrie trairile parintilor, cand in mintea lor se contura ideea ca ar exista posibilitatea ca eu sa nu le aud vocile. Toate aceste suspiciuni au condus la efectuarea unor serii de investigatii de specialitate, facandu-i sa travesese un amalgam de stari de la ingrijorare, panica la nelinisti si speranta, pana in momentul in care s-a conturat cruntul diagnostic ce i-a doborât: hipoacuzie bilaterală severa / profundă. De atunci viața lor s-a schimbat substantial, căutând fara incetare o soluției pentru ca eu să mă pot dezvolta normal. ( interventie chirurgicala – implant cohlear bilateral ) Eu mă joc în felul meu, explorez, ma bucur de dragostea parintilor mei, nu am grijile pe care ei le resimt, dar vă rog, pentru că nu vreau să simt cum mama mea suspină, pentru ca imi doresc mai mult ca orice sa-i aud glasul bland care-mi alina starile firesti de neliniste in lipsa auzului a tot ceea ce ma inconjoara, să mă ajutați să traversez in normalitate etapele cele mai importante ale evolutiei mele, avandu-i pe parintii mei cei mai importanti stalpi de sustinere, astfel incat sa-mi fie redat auzul si sa am posibilitatea de a-mi exprima toată viața recunoștința pentru că am fost ajutat. Sufletelul meu mic si pur vă muțumește pentru disponibilitatea de a ma ajuta și vă asigură că va reprezenta la randu-i un sprijin pentru cei care vor fi în nevoie, așa cum sunt și eu acum. Sprijinul ar consta in costurile interventiei chirurgicale la o urechiusa macar : 25000 Euro. Cu drag, Octavian-Andrei Prisecaru