Live

ZU IS YOU

RADIOAVENTURA 2023: Amintiri din călătoria care descrie spiritul ZU. 2 săptămâni, peste 3000 de kilometri și zeci de orașe

RADIOAVENTURA 2023: Amintiri din călătoria care descrie spiritul ZU. 2 săptămâni, peste 3000 de kilometri și zeci de orașe

Timp de două săptămâni, în perioada 9 – 21 iulie, echipa Morning ZU a plecat în RadioAventura, turul României cu Autorulota ZU. După 3000 de kilometri și zeci de orașe în care au transmis live matinalul, Morar, Buzdugan, Emma, Drăgulin și Tea s-au întors acasă cu multe amintiri din călătoria în care România a fost studioul nostru de radio.


Înainte de a pleca în călătoria care străbate România, cei 5 DJ-i s-au întâlnit cu oamenii ZU la kilometrul 0 al  aventurii: Piața Victoriei din București. De acolo, au dat start celei de-a treia ediție de RadioAventura și au mutat radioul în orașele aflate în plicul cu destinația ZUrpriză, primit după fiecare matinal: Sibiu, Alba Iulia, Timișoara, Satu Mare, Târgu Mureș, Botoșani, Valsui, Galați, Tulcea. Iar ultimul matinal și ultimul party cu #MuzicaAia au avut loc în Constanța.

Din fiecare oprire, echipa de aventurieri și-a făcut o amintire. Pentru că acolo unde Autorulota ZU se oprește, Radio ZU unește. Iar acolo unde sunt DJ Popoviciu și DJ Razz, care au venit cu noi în călătorie, e și Muzica Aia! Lăsăm aici câteva amintiri din călătoria care descrie spiritul ZU: RadioAventura.

La matinalul din Alba Iulia, Denisa a cântat LIVE cele mai frumoase piese românești. Cum am cunoscut-o pe Denisa? Când am făcut un popas la o benzinărie, Buzdu s-a întâlnit întâmplător cu tatăl Denisei. Acesta i-a arătat câteva videoclipuri, în care Denisa, fata lui, cântă. Așa că invitația a venit imediat: „Nu vrea Denisa să vină mâine la matinalul din Alba Iulia, să ne cânte?”. Zis și făcut! Despre asta e RadioAventura! Despre momente spontane care duc la momente memorabile și faine:


Abrud e unul din locurile de neuitat din RadioAventura 2023. Acolo, echipa Morning ZU  a adus Muzica Aia acasă la Valeruț, băiatul celebru pe TikTok pentru vorbele lui funny și viața simplă pe care o promovează. Acesta a venit cu autobuZU’ la matinalul din Alba Iulia și s-a întors acasă cu echipa de aventurieri. A fost prima oară când oferim unui ascultător Radio ZU experiența de a merge cu Autorulota ZU. Urmărește aici „Valeruț Festival”, cu Muzica Aia feat. DJ Popoviciu, la Abrud:



Tot în prima săptămână de RadioAventura, după Valeruț Festival, gașca de aventurieri s-a oprit la casa din Viscri a Regelui Charles, un loc care descrie viața trăită cu relaxare la orice pas, fără ticăit de ceas. 


De asemenea, e prima dată în RadioAventura, când DJ-ii ZU fac un asemenea anunț: După 4 ani, Forza ZU se întoarce acolo unde a început, în Piața Sfatului din Brașov. Așa că pe 9 septembrie 2023 facem împreună a zecea Forza ZU. Când Radio ZU face anuntZU', se umple o piață și se umple de bucurie fiecare inimă ZU:



 În a doua săptămână din turul României cu Autorulota ZU, am adus Muzica Aia acasă la Emma. Da, da, da, cea mai tare din Carpați e Muzica Aia din Galați!


RadioAventura ne plimbă din casă în casă, să ne arate cât e România de frumoasă. După matinalul din Galați, am plecat la Tea acasă, în Tulcea. Prima oprire: Cetatea Enisala, unde DJ Razz a dat liniștea mai tare cu Muzica Aia.


Toate momentele din RadioAventura 2023 se strâng ca o mare îmbrățișare, la petrecerea de final cu Muzica Aia, live în Mamaia, la Glamour By The Sea, cu DJ Razz și Puya. 




Nicio îmbrățișare nu se compară cu cea a celor care te așteaptă acasă. România, ești frumoasă! Ne revedem la Forza ZU, pe 9 septembrie 2023, în Brașov! Puterea lui „împreună” continuă în Piața Sfatului, la cel mai mare festival al hiturilor românești. Până atunci, de luni, 24 iulie, echipa Morning ZU transmite de la nava mamă: studioul Radio ZU. 




România, mulțumim! RadioAventura e a voastră, de la matinal, până la petrecerea cu Muzica Aia!


Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate