Aventura ne poartă peste tot! Iar noi purtăm în inimi toate amintirile cu voi din aceste 9 zile.
Da, suntem în ziua a noua! Ce repede trece timpul și uite că ne apropiem de party-ul de final cu
#MuzicaAia la Brașov (1 iulie).
Dar până atunci, mai avem locuri de vizitat și oameni de îmbrățișat. Suntem în drum spre Deva și de abia așteptăm să ne întâlnim cu voi.
Baia Mare, îți multZUmim! Deva, așteaptă-ne! Venim!✈ Prima oprire:
BLUMFEST, un festival în lanul de lavandă, în Apahida, Cluj.
Am ajuns la Blumfest, un festival pentru starea noastră de bine. Lanul de lavandă are 10 ani, iar festivalul se află la prima ediție. Tot ce o să auziți în mod repetat, de acum, e: „Ce frumos miroase!”.
✈ Următoarea oprire: Alba Iulia
După ce am vizitat Baia Mare, azi am ajuns în orașul în care s-a înfăptuit România Mare.
După vizita noastră la Cetatea Alba Iulia, am ajuns în Deva și nu ne-am așteptat să fim întâmpinați de așa mulți oameni ZU. Această primire călduroasă a fost sărbătorită cu #MuzicaAia. Știm că ne trezim devreme și o să fim obosiți, dar mai bine stăm aici toată seara și facem acești oameni fericiți, așa cum ne-au făcut și ei când au strigat tare „Forza ZU!”.
Urmărește călătoria pe
radiozu.ro/radioaventura
Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?