VIDEO: 5 filme și seriale de dragoste pe care le poți urmări în luna februarie pe Netflix
30 Ianuarie 2024
Netflix a pregătit pentru meniul lunii februarie câteva filme și seriale în ton cu atmosfera acestei perioade dedicate iubirii romantice. Fie că ești într-o relație, fie că ești single, te poți relaxa alături de jumătatea ta sau de prietenii/prietenele tale la o comedie romantică sau la un film de dragoste.
„One Day” („O zi”) - o miniserie de 14 episoade care spune o poveste de dragoste neobișnuită. Protagoniștii filmului, Dex și Em, încep povestea lor de dragoste pe 15 iulie 1988, în seara balului de absolvire. Cei doi petrec noaptea împreună, iar în dimineața următoare, fiecare o ia pe drumul lui. Dex și Em se vor întâlni din nou anul următor, chiar în aceeași zi. Timp de 20 de ani, cei doi respectă promisiunea de a petrece ziua de 15 iulie împreună. Fiecare episod îi găsește pe Dex și pe Em cu un an mai în vârstă. Pe măsură ce avansează în vârstă, întâlnirile lor sunt marcate de atât de schimbările pe care le aduce maturitateabucurie, de bucurie și de suferință. Acțiunea serialului este bazată pe romanul cu același nume al lui David Nicholls. Romanul a mai fost ecranizat în 2011, cu Anne Hathway și Jim Sturgess în rolurile principale. Din 8 februarie.
„Ready, Set, Love” („Pe locuri, fiți gata, dragoste!”) - o comedie romantică (producție thailandeză) care explorează o lume în care femeile depășesc numeric bărbații, iar ei sunt văzuți de femei ca niște „comori naționale”. În acest univers paralel, guvernul sponsorizează o emisiune de jocuri intitulată „Ready, Set, Love” în care femeile concurează pentru a putea avea o relație romantică cu un bărbat. Day, o femeie obișnuită, are în mod neașteptat șansa de a participa la această competiție, unde are șansa de a intra într-o relație cu unul dintre cei mai râvniți burlaci.
Din 15 februarie.
„Love Is Blind” („Dragoste pe nevăzute”) - un reality show lansat în 2020 care are la activ 14 episoade. Nick și Vanessa Lachey găzduiesc un experiment social în care două grupuri de bărbații și femei care își caută jumătatea, se logodesc înainte de a se întâlni personal. Un nou episod pe 14 februarie.
„Let’s Talk About Chu” este o comedie care explorează complexitățile dragostei și relațiilor prin prisma generațiilor diferite din familia Chu. Protagonista filmului este fiica cea mică a familiei Chu, care discută în timpul liber despre educația sexuală pe vloggul ei personal, dar își dă seama că în viața reală, lucrurile sunt mai complicate. Din 2 februarie.
„The heartbreak agency” este o dramă romantică ce se bazează pe cartea autoarei Elena-Katharina Sohn, „Goodbye Herzschmerz" (în traducere liberă, „adio, inimă frântă!”). În 2011, Shon s-a despărți de partenerul ei de viață și a fondat o agenție în Berlin pentru a-i ajuta pe cei cu inimile frânte să treacă mai ușor peste o despărțire. Aceasta este și tema filmului „The heartbreak agency”.
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate