Live

NOUTĂȚI

NEW MUSIC | 6 piese noi în playlistul Radio ZU

 NEW MUSIC | 6 piese noi în playlistul Radio ZU

Hiturile de la ZU vin la pachet cu toate stările! Săptămâna asta, playlistul Radio ZU se îmbogățește cu șase piese care au câte ceva pentru fiecare: emoție, iubire, ritmuri care te fac să dai volumul mai tare și chiar puțină magie de sărbătoare. Alexia, Cabron și Theo Rose, KAROL G, Nico Santos, Olivia Addams și Liviu Teodorescu, dar și Voltaj aduc noutățile pe care le vei auzi de acum la ZU!

 
Hai să vedem ce ascultăm nou la ZU!
 
Alexia – „Mă-ntreabă tata”

 


Alexia vine cu „Mă-ntreabă tata”, o piesă care atrage atenția încă de la titlu și care aduce în prim-plan o relație specială: cea dintre părinte și copil. Piesa surprinde felul în care un tată simte și încearcă să înțeleagă suferința fiicei sale după o despărțire sau o trădare, punând în contrast durerea provocată de un partener cu sprijinul necondiționat al familiei.

Cabron & Theo Rose – „În urma mea”

 

Cabron și Theo Rose sunt din nou pe aceeași lungime de undă, iar rezultatul se numește „În urma mea”.
El vine cu stilul lui direct, ea cu vocea pe care ai recunoaște-o dintr-o mie. Împreună, aduc o colaborare care are toate șansele să-și găsească repede locul în playlistul tău.
Și pentru că unele combinații muzicale pur și simplu funcționează, cel mai bine este să dai play și să te convingi singur.

 
KAROL G feat. Judeline & Rusowsky – „Bby Wow”

Puțină energie latino? Avem! KAROL G face echipă cu Judeline și Rusowsky pentru „Bby Wow”, una dintre noutățile internaționale care intră în playlistul Radio ZU.
O colaborare cu trei nume interesante, care aduce un aer diferit și un motiv în plus să dai muzica mai tare.
 
 


Nico Santos – „Classic”

 

Nico Santos revine în atenția noastră cu „Classic”, o piesă care își face loc printre noutățile internaționale de la ZU.
Și știm cu toții că sunt melodii pe care le asculți o dată, apoi încă o dată și, fără să-ți dai seama, ajung să facă parte din rutina ta.
„Classic” este noua propunere a artistului pentru playlistul tău, așa că pregătește căștile sau dă radioul puțin mai tare.

Olivia Addams & Liviu Teodorescu – „Arunc cu florile”
 
Ce se întâmplă când două voci cunoscute din muzica românească se întâlnesc în aceeași piesă?
Olivia Addams și Liviu Teodorescu ne dau răspunsul prin „Arunc cu florile”, cea mai nouă colaborare a lor din playlistul Radio ZU.
Pentru că, uneori, iubirea vine cu flori, alteori cu întrebări, iar câteodată cu sentimente pe care nici nu știi cum să le pui în cuvinte.
 


 
Voltaj – Orice zi, Crăciun



Voltaj lansează „Orice zi, Crăciun”, o piesă despre cel mai prețios cadou: timpul petrecut împreună.
Cele mai frumoase amintiri nu se găsesc în jurul bradului, printre cadouri și luminițe, ci în momentele simple în care suntem unii lângă ceilalți. Pornind de la această emoție, Voltaj lansează „Orice zi, Crăciun”, o piesă sensibilă pentru toți cei care au oameni dragi în viața lor, despre iubire, apropiere și timpul pe care, prinși în agitația de zi cu zi, uităm uneori să ni-l oferim unii altora.
Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate