Noi imagini din serialul Emily in Paris, sezonul 4. Prima doamnă a Franței, Brigitte Macron, apare într-un episod viitor
22 Iulie 2024
Netflix a publicat o serie de imagini din sezonul 4 al serialului Emily in Paris.
Pe 15 august, vor fi lansate primele 5 episoade din noul sezon, urmând ca ultimele 5 episoade să apară pe 12 septembrie. De data asta, Emily se îndreaptă spre alte destinații europene, filmările fiind afectate de Jocurile Olimpice care au loc la Paris chiar în luna august. Astfel că acțiunea filmului va avea loc și în alte locuri decât Paris.
Creatorul Darren Star explică:
„Emily are un program incarcat de călătorii în sezonul 4 din Emily in Paris. De la Alpii francezi la piațetele din Roma, telespectatorii vor experimenta prin ochii lui Emily noi locuri uimitoare. Asteptați-vă la noi personaje și la mai multă dramă, romantism și o nouă limbă pe care să încercați să o stăpâniți.”
Sezonul 3 s-a încheiat într-o notă dramatică: Emily Cooper (Lily Collins) află că bărbatul de care este îndrăgostită, bucătarul-chef Gabriel (Lucas Bravo) așteaptă un copil cu prietena ei, Camille Razat.
Noul sezon aduce o schimbare în garderoba protagonistei, care se adaptează stilului franțuzesc, mai puțin colorat, dar chic. Ținutele lui Emily au fost încă din primul sezon discutate de criticii de modă și sunt o continuă sursă de inspirație pentru publicul feminin. Totodată, linia vestimentară se va adapta noului anotimp în care se va petrece acțiunea, adică iarna.
„Emily devine cu adevărat ea însăși, se afirmă, devine mult mai puternică cu un stil care reinterpretează codurile modei pariziene. Iar motto-ul nostru a fost, evident, sa ne distrăm și să ne asumăm riscuri maxime”, a declarat designer-ul de costume Marylin Fitoussi pentru Netflix.
În sezonul 4, revin în distribuție Philippine Leroy-Beaulieu (Sylvie Grateau), Ashley Park (Mindy Chen), Lucas Bravo (Gabriel), Razat este Camille, Samuel Arnold (Julien), Bruno Gouery (Luc), William Abadie (Antoine Lambert) și Lucien Laviscount (Alfie). Lor li se alătură:
Eugenio Franceschini în rolul lui Marcello, originar din Roma, un bărbat direct, încrezător, care prețuiește simplitatea, despre care se crede că va fi noul iubit al lui Emily.
Thalia Besson în rolul Genevieve, fiica lui Laurent dintr-o relație anterioară, care tocmai s-a mutat din New York la Paris pentru a-și începe cariera.
Rupert Everett ca Giorgio Barbieri, proprietarul unei firme globale de design interior cu sediul la Roma
Anna Galiena în rolul Antoniei Muratori, mama lui Marcello, șefa unei afaceri de familie.
Raoul Bova în rolul lui Giancarlo, un regizor fermecător și de succes, fostul profesorul de film al lui Sylvie.
Și o apariție surpriză, prima doamnă a Franței, Brigitte Macron, care se declară o mare fană a seriei.
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate