La final de an, Radio ZU îți aduce în difuzoare 7 piese noi semnate de artiști români și străini.
Astfel, te poți bucura de piese de la INNA, Antonia și Faydee, DJ Project și JO, Emilian, Martin Garrix și Jex, Rauw Alejandro și Bad Bunny, Smiley și Theo Rose.
INNA - „Bilet doar dus”
Lansat în prag de sărbători, noul single semnat INNA ne amintește că nicăieri nu e mai bine ca acasă, alături de familie și cei dragi. "Mi-am luat bilet doar dus / În locu-n care fericirea-i de-ajuns / Acolo unde inima e pe plus / Și tot ce îmi doresc e să fiu cu ai mei la masă / C-oriunde-aș fi în galaxie e mai bine acasă”, ne cântă INNA.
Faydee și Antonia - „Bahebek”
După succesul piesei "Trika Trika,” Faydee și ANTONIA revin împreună pentru o colaborare electrizantă, combinând melodii captivante cu ritmuri vibrante. Piesa surprinde bucuria și fiorul iubirii, făcând imposibil să nu te lași purtat de dans.
„Sunt încântată de cea de-a doua colaborare cu Faydee, este mereu o bucurie să lucrez cu el. Este talentat, creativ, funny, un bun prieten deja. Sper să vă placă <<Bahebek>>” ne spune ANTONIA.
DJ Project & JO – „Ultimul sărut”
„Ultimul sărut” e despre dragostea care lasă urme adânci, despărțirile care dor și întrebările care rămân fără răspuns. E despre regrete, dar și despre dorința de bine pentru celălalt, chiar dacă drumurile voastre se despart. O piesă de ascultat pe repeat dacă ai trecut printr-o despărțire.
Emilian - „Scrisă în ADN”
Piesa „Scrisă în ADN” este inclusă pe coloana sonoră a celui mai nou serial original românesc, semnat Ruxandra Ion, „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, ce va putea fi urmărit în curând la Antena 1. Ca fapt, divers, Emilian este inclus în distribuția filmului, unde va interpreta rolul personajului Toby.
Martin Garrix și Jex - „Told You So”
„Told You So” are o poveste foarte interesantă. Jex este o artistă care a devenit cunoscută pe TikTok. Artista a publicat un video în care interpretează refrenul acestei piese, cu mesajul: „Tocmai ce am scris acest cântec. Cărui DJ i s-ar potrivi?”. Mesajul ei, ajuns viral, l-a „agățat” pe Martin Garrix, care i-a propus o colaborare pentru „I told you so”. Recent, Garrix a fost desemnat „DJ-ul Nr. 1 din lume” în sondajul DJ Mag Top 100 DJs din acest an.
Rauw Alejandro & Bad Bunny - „Qué Pasaría”
„Qué Pasaría” marcheză a doua colaborare dintre Rauw Alejandro și Bad Bunny. Cei doi artiști latino au mai lansat o piesă împreună, în urmă cu doi ani, „Party”. Noul single aduce celebrele ritmuri reggaeton și versuri care au în centru o întrebare pe care mulți dintre noi ne-am pus-o: Ce s-ar întâmpla dacă am încerca să fim din nou cu fostul/fosta?
Smiley și Theo Rose - „Ultimul vals”
Plină de emoție și nostalgie, piesa, care promite a fi noul vals preferat al îndrăgostiților de orice vârstă, aduce de la prima audiție lacrimi, melancolie, zâmbete și îmbrățișări.
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate