Live

NOUTĂȚI

La aniversarea de 30 ani, VUNK lansează noul album "De Luni Până Duminică"

La aniversarea de 30 ani, VUNK lansează noul album "De Luni Până Duminică"

Urmează un turneu prin țară, unde VUNK împarte scena cu tinerii artiști

 
 
VUNK împlinește în acest an 30 de ani de când ne aduce emoția muzicii bune. A venit momentul să schimbăm ce „era miercuri spre joi” și să spunem #DeLuniPânăDuminică; așa se numește noul album semnat  VUNK care ne creează un nou spațiu de joacă pentru minte și suflet. Albumul va fi disponibil pe toate platformele de streaming începând cu 16 februarie 2024.
 
Albumul "De luni până duminică" este un bloc de cântece, un bloc în care fiecare apartament este un cântec, iar asta înseamnă că aici pot locui milioane de oameni. Așadar, pe noul material avem 26 de apartamente muzicale, în care totul e plin de viață și sens. Piesele de pe noul album sunt ca niște povesti pe care le-am auzit stând pe scara blocului, între etaje, în lift, în fața blocului pe scară, privind pe geam la ceilalți vecini sau auzindu-i ce povestesc stând la rând la magazinul de la parterul blocului: diferite, în cuvinte simple, uneori cu umor, uneori serios.
 
Cu această ocazie, VUNK pleacă într-un turneu național și ajunge în zece orașe din țară (Craiova, Focșani, Brașov, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Timișoara, Arad, Iași, Galați, Constanța), iar de 1 martie VUNK urcă pe scena de la Arenele Romane, în București. 

 
VUNK are o scenă și vrea să o împartă!

 
În fiecare oraș în care ajunge, VUNK oferă oportunitatea trupelor tinere, care sunt la început de drum, să urce cu ei pe scenă. Dacă ești artist într-o trupă locală din unul dintre orașele în care se desfășoară turneul#DeLuniPânăDuminică, trimite un mail pe [email protected] (termen limită 9 februarie).
 
Până la revederea cu fanii la concerte, VUNK a lansat deja mai multe piese de pe album, cum ar fi “Ochi de blugi”, “Felicitări, ai reușit”, “O lumină aprinsă”, “Număr până la trei” sau „Iluzionista”, “Un scaun langa noi”.
 
 
Pre-save noul album, aici: https://presave.umusic.com/de-luni-pana-duminica
Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate