Live

NOUTĂȚI

George Clooney, moment emoționant la Veneția. A fost premiat cu „Leul de Aur" pentru întreaga carieră

George Clooney, moment emoționant la Veneția. A fost premiat cu  „Leul de Aur" pentru întreaga carieră

George Clooney a fost în centrul atenției la Festivalul de Film de la Veneția, unde a primit „Leul de Aur" pentru întreaga carieră. Actorul american, în vârstă de 65 de ani, a urcat pe scenă în aplauzele publicului, iar discursul său a fost, în stilul caracteristic, presărat cu umor, dar și cu mesaje puternice despre libertate și rolul artei.
 

Trofeul i-a fost înmânat de Laura Dern, actriță și prietenă veche a lui Clooney. Vizibil emoționat, acesta a mărturisit că un astfel de premiu vine la pachet cu sentimente contradictorii.
„Când ți se spune că vei primi un premiu pentru întreaga carieră, îți vin în minte două lucruri: ce onoare incredibilă este asta și, apoi, te întrebi dacă nu cumva ei știu ceva ce tu nu știi. Ați vorbit cu medicii mei, nu-i așa?”, a glumit actorul.
 
Dincolo de autoironie, Clooney a vorbit despre puterea pe care o au jurnaliștii și artiștii într-o societate liberă. El a atras atenția că, atunci când autoritarismul își face loc, printre primele voci reduse la tăcere se numără cele ale jurnaliștilor, scriitorilor, actorilor care pun întrebări și refuză răspunsurile simpliste.

Actorul a vorbit și despre felul în care filmele pot apropia oamenii și pot combate frica și intoleranța. În opinia sa, poveștile sunt importante tocmai pentru că ne ajută să vedem lumea prin ochii unor oameni pe care altfel poate nu i-am fi înțeles niciodată.

„Filmele nu opresc războaiele, nu reduc inflația și nu repară alegerile. Dar fac ceva remarcabil: ne amintesc că un străin nu este niciodată cu adevărat un străin și că ar putea fi chiar eroul poveștii altcuiva”, a spus Clooney.

George Clooney, despre îmbătrânire 

Îndrăgitul actor a vorbit deschis și despre îmbătrânire, fără să evite glumele pe seama propriei vârste.
 
„Am 65 de ani. Totul este melancolic”, a spus el, explicând apoi, cu umor, că până și lucrurile banale îi amintesc că timpul trece: „Te speli pe dinți și te gândești: «Oh, dinții mei arătau atât de bine odinioară»”.

Clooney a vorbit cu recunoștință despre viața de familie alături de Amal Clooney și de cei doi copii ai lor, în vârstă de nouă ani.

Astfel, a demonstrat că premiul pentru întreaga carieră nu reprezintă pentru el doar o privire nostalgică asupra trecutului. La 65 de ani, actorul continuă să vorbească despre cinema, libertate, politică și societate, păstrându-și în același timp umorul care l-a făcut atât de îndrăgit.
 

Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate