Live

NOUTĂȚI

Daria cucerește TikTok-ul cu hitul „Papi”

Daria cucerește TikTok-ul cu hitul „Papi”

Daria a cucerit Tik Tok-ul cu cea mai nouă piesă lansată, iar succesul ei confirmă, încă o dată, că flerul lui Tudor Chirilă, la Vocea României, este unul de neegalat.




Artista, profesor de canto și de pian, s-a dezvoltat extrem de frumos, folosind cu inteligență rampa de lansare pe care s-a situat după participarea în show-ul televizat.

În urmă cu scurt timp, Daria a lansat piesa „PAPI”, o construcție artistică ce reușește ca în mai puțin de 3 minute să transmită stări diferite, să elaboreze situații unice, să aducă în fața ascultătorilor un personaj cu mai multe roluri. Prin intermediul acestei melodii, artista își demonstrează din plin calitățile vocale, dar și versatilitatea artistică.

„După participarea la Vocea României, mi-am descoperit pasiunea pentru songwritting, iar de atunci îmi compun singură liniile și versurile. Așa a luat naștere piesa „Papi”, o producție muzicală compusă în cadrul unei tabere de creație Republic Production, unde am participat alături de Ovi, o tabără organizată la Târgul Mureș, unde ne-am strâns mai mulți compozitori și am scris muzică. Piesa „PAPI”, un hit latino reggaeton, este compusă în ultima zi de songwritting, împreuna cu Haruto (producătorul piesei) și Dalma Kovacs. Câteva luni mai târziu, am filmat și videoclipul, absolut spectaculos, un joc de roluri pe o idee cu versatilitate proverbială, un produs artistic regizat de Anca Toma și Eszter Szitai.”, declară Daria.

Daria provine dintr-o familie structural artistică, mama este profesor de canto, iar tatăl actor. Artista cântă de la vârsta de 5 ani, iar de-a lungul timpului a participat la mai multe concursuri naționale și internaționale. Până la vârsta de 17 ani, a reușit să adune mai bine de 20 de trofee în palmares. A absolvit Liceul de Artă, unde a studiat flautul ca instrument principal și pian secundar, și Universitatea de Muzică București.

 


Etichete:
Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate