Adele a întrerupt concertul de la Munchen de vineri pentru a urmări finala feminină a probei de 100 m
05 August 2024
Adele a făcut o surpriză celor 80.000 de spectatori prezenți pe 3 august la concertul ei din Munchen. Artista a întrerupt spectacolul pentru a difuza în direct proba de atletism 100m feminin de la Paris, din cadrul Jocurilor Olimpice.
Adele a urmărit cursa de 11 secunde împreună cu cei 80.000 de fani aflați la Adele Arena, construită pe un stadion creat special pentru ea. Cântăreața a susținut-o în această probă pe atleta americană Sha’Carri Richardson, însă aceasta s-a clasat pe locul al doilea. Medalia de aur a fost câștigată de Julien Alfred, reprezentanta statului insular Santa Lucia, din Marea Caraibilor.
În deschiderea concertelor de la Munchen, Adele a a declarat că urmărește cu mare interes competițiile de la Jocurile Olimpice și că îi place să comenteze performanța sportivilor, dar recunoaște, cu umor, că ea nu ar putea face față unor astfel de provocări.
Cântăreața, în vârstă de 36 de ani, este rezidentă în Munchen până pe 31 august, unde susține o serie de concerte în aer liber. Recent, artista a declarat pentru un post de televiziune din Germania că se va retrage din muzică pentru o perioadă lungă. Să sperăm că nu va fi prea lungă.
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate