Sfârșitul de an e plin de evenimente la ZU! Pe 29 noiembrie are loc Marea Unire ZU, dar și Marea Mutare, momentul când inaugurăm noul sediu ZU. Iar până la Orașul Faptelor Bune, ne așteaptă ultima conferință Fain & Simplu din acest an.
Pe 7 decembrie, la Filarmonica din Pitești, are loc ultima întâlnire a comunității Fain & Simplu din acest an.
Va fi o seară în care vom descoperi împreună puterea iubirii care (ne) apropie, care dă sens și ne învață să fim mai buni, atât cu noi, cât și cu cei din jur.
Vor fi prezenți profesorul Constantin Dulcan, un invitat de suflet al conferințelor Fain & Simplu, alături de Maria Coman, care ni se va alătură în premieră. Împreună, ne vor ajuta să înțelegem ce înseamnă să fim generoși, să ne ascultăm unii pe alții cu blândețe și să (re)descoperim bucuria de a dărui și de a primi iubire.
Un moment deosebit al serii va fi recitalul de colinde și Psalmi oferit de Maria Coman care va aduce liniște și multă emoție în sufletele tuturor celor prezenți.
După acest moment, Maria, în dialog cu Mihai Morar, va vorbi despre puterea vindecătoare a muzicii sacre și a colindelor și ne va dezvălui cum acestea ne pot ajuta să regăsim liniștea interioară și să ne reconectăm cu valorile esențiale ale credinței.
Biletele sunt disponibile pe bilete.fainsisimplu.ro
Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?