Petra Pintelei, eroina nevăzătoare, e noua noastră colegă în Orașul Faptelor Bune
02 Mai 2024
Azi, Petra Pintelei, eroina nevăzătoare cu o minte sclipitoare, pe care ai cunoscut-o la Fain & Simplu, a fost colegă de emisiune cu Buzdu și Morar.
Petra Pintelei s-a descurcat de minune la microfon, iar oamenii au îndrăgit-o imediat. A cântat, s-a distrat pe Muzica Aia, a împărtășit cu ascultătorii piese din playlist-ul ei și le-a adus zâmbetul pe buze. Iar prin bucuria și liniștea pe care o emană, ne-a făcut să privim viața cu alți ochi.
Mai mult de atât, chiar în Joia Mare, Petra ne-a dat o veste mare: a acceptat să fie colega noastră în Orașul Faptelor Bune.
„Cu multă fericire, stau cu voi în Orașul Faptelor Bune oricât e nevoie. De fapt, acesta e un vis de-al meu care simt că se împlinește.”, le-a transmis Petra matinalilor.
Noua noastră colegă de fapte bune va pune multe zâmbete pe buze și multă speranță în sufletele oamenilor care au nevoie de noi.
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate