#OFB2022 | Ziua 1: Jurnalul de fapte bune începe cu povestea Valentinei, a bunicii eroine Ecaterina și a micuței Eveline
16 Decembrie 2022
Echipa de fapte bune s-a mutat în Casa Radio ZU din Oradea. România, hai să depășim performanța de anul trecut și să arătăm că puterea radioului e de neîntrecut!
Începe o nouă ediție de Orașul Faptelor Bune și deschidem orașul care trăiește prin dăruiește cu povestea Valentinei, o mamă singură cu doi copii.
➤ Valentina își crește singură copiii din pensia tatălui ei și din venitul ei mic. Fiul ei e student, locuiește în cămin și îi e foarte greu să-și plătească chiria și taxele pentru facultate. Fiecare zi din viața lor vine cu grija de a avea bani pentru chirie, pentru mâncare, pentru o viață decentă. Aceasta e povestea pe care Valentina ne-a trimis-o pe platforma ORAȘUL FAPTELOR BUNE.
Cine ajunge în Orașul Faptelor Bune nu e niciodată singur. Așa că suntem aici să o sprijinim pe Valentina.
DJ-ii Radio ZU aduc alături oamenii care au nevoie de oamenii care au de unde. Tea a făcut toate calculele, iar până acum am strâns aproape 3000 de euro pentru prima poveste care a ajuns în Orașul Faptelor Bune.
Din bunătate, dăm mai departe! Dacă poți să o ajuți pe Valentina și familia ei, o poți face cu o DONAȚIE în contul de AICI:
NUME CONT: Milea Valentina IBAN: RO12BTRLRONCRT0027112202
➤ Continuăm lanțul de fapte bune cu povestea bunicii Ecaterina. Totul se poate schimba într-o zi. Viața bunicii Ecaterina decurgea normal, până când fata ei și-a părăsit cei 5 copii și i-a lăsat în grija ei. Nu le-a furat doar dreptul la o viață normală, ci și toți banii care erau în casă, strânși din pensia bunicii și a copiilor.
Cum spuneam, totul se poate schimba într-o zi. Așa că azi e ziua în care putem schimba povestea bunicii Ecaterina și a nepoților ei: două fete de un an, o fată de trei ani și 3 băieți de 6, 7 și 10 ani. Cel mai mare copil se luptă cu un autism sever.
Și tu poți fi cetățean în Orașul Faptelor Bune. Dacă poți să o sprijini pe bunica Ecaterina, o poți face cu o DONAȚIE, în acest CONT:
➤ Prima zi, a treia poveste.Hai să facem fapte bune din plin pentru micuța Eveline!
Eveline, micuța de 1 an și 9 luni, s-a născut cu o malformație congenitală rară: artezie esofagiană. Timp de un și jumătate, Eveline a stat într-un spital din Italia. După 13 intervenții chirurgicale, doctorii i-au spus că șansele de a trăi sunt slabe. Dar Eveline e puternică și luptă.
Locul unui copil e acasă, în căminul călduros al familiei, nu într-un spital. Știm că împreună îi putem oferi lui Eveline locul pe care-l merită, alături de părinții ei.
Poți să o sprijini pe micuța noastră din Orașul Faptelor Bune cu o DONAȚIE în acest cont:
Într-o singură oră, oameni din toată țara i-au făcut pe părinții lui Eveline să simtă că nu sunt singuri și au donat peste 10.000 de euro.
De la cei mici și până la cei mari, toți avem nevoie să știm că nu suntem singuri. În prima zi din Orașul Faptelor Bune, Dj-ii Radio ZU au dat glas povestei mamei Valentina, a bunicii super-erou Ecaterina și a micuței Eveline. Iar voi le-ați dat o mână de ajutor și împreună am strâns resursele necesare pentru a le schimba viața oamenilor care au nevoie de noi. Iar noi vă dăm la schimb un party cu #MuzicaAia by DJ Razz, la Târgul de Crăciun din Piața Unirii, Oradea.
În fiecare seară, am pregătit câte un concert pentru cetățenii Orașului Faptelor Bune. Găsești programul aici: https://bit.ly/3uXjEBJ
Suntem LIVE pe toate frecvențele și platformele Radio ZU!
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate