OFB 2023 | Am aprins lumina pentru Lia și i-am redat copilăria. Misiune îndeplinită!
16 Decembrie 2023
Azi nu e o simplă zi de sâmbătă, e o zi de schimbare, e prima zi din Orașul Faptelor Bune. După povestea bunicii Rodica și a tatălui erou, ajungem la a treia poveste, cea a micuței Lia.
Totul se poate schimba într-o zi. Viața Liei, copilul de 5 luni, s-a schimbat în ziua în care a primit diagnosticul de retinopatie. Dar tot într-o zi i-o putem schimba noi, oamenii Orașului Faptelor Bune. Împreună îi putem reda vederea și copilăria Liei. Costul pentru o viață nouă e de 40.000 de dolari.
„Singura speranță a Liei e la un spital din Statele Unite ale Americii, unde am fost acceptați pentru operație pe 24 și 31 ianuarie. Costurile sunt imense pentru noi, începand de la transport, cazare și mai ales, operația în sine. Avem nevoie de oameni cu suflet, care să ne ajute să îi oferim Liei o șansă să vadă! Vederea fetiței noastre costă în jur de 40.000 de dolari!”, așa sună strigătul de ajutor al părinților Liei.
„De Mica Unire, pe 24 ianuarie, îi putem reda Liei Marea Vedere”, a transmis Mihai Morar din Casa Radio ZU.
Și tu poți fi cetățean al Orașului Faptelor Bune și o poți ajuta pe Lia, cu o donație în unul din conturile Fundației Mereu Aproape:
Pentru LEI: RO85 BRDE 450S V075 5854 4500 Pentru EURO: RO31 BRDE 450S V237 6153 4500 SWIFT: BRDEROBU
Când faci transferul bancar e IMPORTANT să menționezi „PENTRU LIA”.
De asemenea, persoanele juridice plătitoare de impozit pe venit pot sponsoriza cu până la 20% din impozitul pe profit. Pentru a face acest demers, ne poți scrie pe WhatsApp-ul Radio ZU, la 0747 22 1815, iar noi te punem în legătură cu un reprezentant al Fundației Mereu Aproape pentru a te ghida cu toți pașii care trebuie parcurși în acest sens.
Mai mult de atât, am deschis URNA PENTRU LIA, în fața Casei Radio ZU din Piața Unirii, Oradea. Toții oamenii care vor să ajute, să facă parte din lanțul sufletelor cusute pentru Lia, o pot face cu o donație la urnă.
Lumină din lumină, îi redăm Liei unul din cele mai prețioase lucruri, vederea.
A venit momentul deschiderii urnei pentru Lia. Îngerii din Orașul Faptelor Bune au „lucrat” și au strâns suma de bani necesară pentru efectuarea intervențiilor chirurgicale în Statele Unite.
Vă mulțumim, cetățeni ai Orașului Faptelor Bune!
Suntem în a patra zi din Orașul Faptelor Bune. Mihai Morar și Daniel Buzdugan au intrat în direct cu mama Liei și mama Mariei. Cu ajutorul vostru, suma necesară efectuării operațiilor chirugicale care îi vor aduce vederea Liei a fost strânsă. Din totalul sumei de 40.000 de Euro, 20.543 de Euro vin din conturile Fundației Mereu Aproape, iar 19.456 de Euro, din urnă. Misiune îndeplinită!
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate