TRAILER | Ed Sheeran lansează documentarul „The Sum Of It All”, despre viața și cariera sa
22 Martie 2023
„The Sum Of It All”, documentarul despre viața lui Ed Sheeran, se lansează pe 3 mai.
Mai așteptăm câteva săptămâni până când putem parcurge un documentar emoționant despre viața artistului Ed Sheeran, de la începutul lui în muzică și până în prezent.
Documentarul „The Sum Of It All” e structurat în 4 părți care surprind drumul lui Ed Sheeran spre succes, luptele personale și viața de familie.
Fiecare episod cuprinde emoțiile sincere pe care le-a avut artistul atunci când a experimentat succesul, dar și eșecul.
Trailerul pune accentul pe momentul în care Ed Sheeran și-a pierdut cel mai bun prieten, Jamal Edwards. În acest videoclip, artistul îi mulțumește lui Jamal pentru că l-a ajutat să se lanseze în muzică.
„E necesar să aștepți să apară acea persoană care să-ți aprecieze munca, iar pentru mine persoana aceasta e Jamal. Și de acolo au început să apară reușitele.”, spune Ed Sheeran în acest trailer.
„The Sum Of It All” se lansează pe 3 mai, cu două zile înainte de noul său album, „Subtract”.
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate