The Motans a lansat albumul „My Rhythm & Soul”. Ascultă-l integral aici!
14 August 2020
Denis Roabeș aka The Motans tocmai a lansat „My Rhythm & Soul”. Acesta este al doilea album din cariera artistului și vine la 2 ani după cel de debut.
Materialul conține 12 piese și un intro... atipic. Mai exact, este vorba de sunetul unei pisici care toarce timp 3 minute și 33 de secunde. Un alt element care merită menționat este faptul că Denis s-a folosit de sunetul Mării Negre când a compus melodia „Saint Loneliness”, cea care pune punct albumului.
Uite ce spune The Motans despre „My Rhythm & Soul”: M-am gândit mult cum aș putea descrie acest album, dar mi-am dat seama că nu mai e nevoie să vorbesc despre piese pentru că ele vorbesc de la sine. Cred că cel mai important lucru pe care ar trebui să îl spun acum legat de album este MULȚUMESC. Mulțumesc familiei The Motans, acelor oameni care au fost alaturi de mine și de întreaga echipă în tot acest timp, mulțumesc pentru fiecare zâmbet, cuvânt de încurajare, pentru dragostea și emoțiile pure și atât de frumoase pe care, credeți-mă, că le-am simțit din plin! Mulțumesc oamenilor cu care am lucrat la acest album, celor cu care cânt aceste piese live și oamenilor din spatele cortinei care fac ca lucrurile din față să se întâmple. Vă mulțumesc!
Albumul poate fi achiziționat în format fizic pe themotans.ro și carturesti.ro. Te invităm să îl asculți și să te bucuri de fiecare melodie în parte.
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate