IULIANA BEREGOI împlinește 18 ani și va sărbători majoratul alături de fani, la Arenele Romane. Află când va fi marele eveniment!
29 Aprilie 2022
După cele două concerte SOLD-OUT, din aceeași zi, de la Sala Palatului, din luna martie a acestui an, cea mai în vogă artistă adolescentă de la noi revine cu încă o mare surpriză, pentru fanii ei. Iuliana Beregoi, alături de echipa ei de producție și management, Mixton Music (Cătălin Dascălu și Alina Todașcă), în parteneriat cu Radio ZU, a ales să-și serbeze majoratul tot pe scenă, la Arenele Romane, în data de 10 iulie, ora 19.00.
Evenimentul "Sweet 18" va conține zone de entertainment, food & foto cornere, decorațiuni inedite si locație amenajată ca de premiile Oscar, dar și invitați surpriză ce vor întregi marele show al artistei.
Acestea sunt doar câteva elemente "din culise", pe care puștoaica fenomen a muzicii autohtone le pregătește pentru Generația Z. Biletele s-au pus, deja, spre vanzare și se pot găsi pe platforma iabilet.ro.
"Totul a pornit de la o idee de moment, când Alina si Cătalin, managerii mei, m-au intrebat dacă mi-aș dori să-mi sărbatoresc majoratul alaturi de toți cei din Generația Z, unde să putem petrece, cânta și dansa, la marele moment de împlinire a 18 ani. Vă aștept pe toți, în data de 10 iulie, de la ora 19, la Arenele Romane, să-mi fiți alături în cel mai important eveniment din viața mea!", ne-a transmis Iuliana Beregoi.
Iuliana Beregoi are un succes nemaiîntâlnit în muzică, actorie și vlogging. Artista muncește foarte mult pentru ca visele sale să-i devină realitate, iar acest lucru se poate observa cu ușurință din multele videoclipuri pe care le filmează, piese lansate și concerte pe care le susține regulat, atât în țară, cât și alte țări, toate însumând zeci de milioane de apreciezi în rândul fanilor ei.
Are o echipă de management foarte bine ancorată în realitate și profesionalism, pe Cătălin Dascălu și Alina Todașcă (Mixton Music). Aceștia din urmă au reușit să construiască un adevărat fenomen în rândul copiilor și tinerilor din Generația Z, de la producții muzicale de top, până la celebrul serial de Netflix și film cinematografic, "Lara", dar și bestseller-ul cu același nume, documentarul despre viața Iulianei Beregoi, până la evenimente SOLD OUT în România și Republica Moldova.
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate