Ziarul News organizează joi, 9 noiembrie, începând cu ora 18:30, la PARLAMENTUL ROMÂNIEI – SALA NICOLAE IORGA, Gala Ziarului News – Charity for Education 2023.
Într-un cadru festiv, în una dintre cele mai emblematice clădiri din lume, CASA POPORULUI, Ziarul News va premia, aducând astfel recunoaștere la nivel național și nu numai, reprezentanți ai unor societăți private, fondatori de ONG-uri, dar și reprezentații unor instituții de stat, care au adus, prin diverse proiecte și programe educaționale, sociale și umanitare, dezvoltate în întreaga țară, beneficii reale, măsurabile,
EDUCAȚIEI sub orice formă.
„Ne-am propus să doborâm, rând pe rând, toate barierele care stau în calea accesului la educație, mai ales acolo unde speranța începe să se stingă!”, a declarat Florina Manea, fondator Ziarul NewsLa eveniment sunt invitați să participe reprezentanți ai mediului de business românesc, companii naționale, reprezentanți ai mediului politic, academic și guvernamental, jucători-cheie în afacerile românești care au un rol important în luarea deciziilor. Gala va fi moderată de jurnalistul Mihai Rădulescu.
Toate fondurile care vor fi strânse în cadrul Galei Ziarului News - Charity for Education 2023 vor fi folosite pentru a sprijini educația, prin inițierea și derularea unor programe inovatoare, acordarea unor burse de sprijin și prin dezvoltarea unor proiecte la nivel național, menite să ofere copiilor și tinerilor din comunitățile defavorizate șansa de a avea acces la EDUCAȚIE, un drept stabilit prin Constituția României.
Sub deviza
„ÎMBRACĂ MANTIA SCHIMBĂRII” (Winston Churchill), în cadrul evenimentului Gala Ziarul News 2023 va avea loc și
lansarea ediției 2023 a catalogului Top 100 modele de succes din business-ul românesc, un proiect marca Ziarul News care a debutat în 2022.
Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?