Live

NOUTĂȚI

Colaborare emoționantă de Ziua Copilului: Ana Baniciu și Mircea Baniciu aduc în playlisturi „Copilul”

Colaborare emoționantă de Ziua Copilului: Ana Baniciu și Mircea Baniciu aduc în playlisturi „Copilul”

Ana Baniciu și tatăl său, Mircea Baniciu, colaborează pentru prima dată și aduc în playlisturi o piesă sensibilă cu un mesaj deosebit: „Copilul”.


Cei doi au mai împărțit scena în trecut, însă aceasta este prima lor piesă lansată împreună. Nu este un secret faptul că cei doi artiști au o relație deosebită, în care respectul și dragostea sunt ingredientele principale, iar aceste sentimente te fac să simți intensitatea fiecărui vers. Cu muzica și textul compuse de către Ana Baniciu și Andrei Tostogan, „Copilul” te va purta într-o călătorie a nostalgiei, a serilor petrecute alături de cei dragi, în locul în care grijile nu aveau ce căuta.
 
„Cu patul făcut/ Cu stele la geam/ Ce îmi amintesc de tot ce iubeam/ Până și ursul de pluș eu l-am păstrat/ Dar tot a plecat/ Copilul din mine” sunt o parte dintre versurile emoționante prin care cei doi artiști își revăd copilăria și lasă nostalgia vremurilor de demult să le inunde sufletul.
 
„Piesa asta nu e doar o piesă, este un dialog frumos între noi și o realitate! După mai bine de 20 de ani în care am fost întrebată cu fiecare ocazie «pe când o piesă cu tatăl tău?», am scris și această melodie alături de Andrei Tostogan! Îmi doresc din suflet să ajungă la cât mai mulți copii și părinți și să se bucure de cântecul acesta! E sinceritate pură!", spune Ana Baniciu.
 
„E prima piesă pe care o cânt împreună cu Ana, și pentru asta sunt foarte fericit! Pentru că toată lumea o aștepta foarte mult, am cântat împreună cu Ana în spectacole, dar e prima piesă pe care o cântăm împreună! E o piesă emoționantă și ajunge la sufletul fiecăruia dintre noi", mărturisește Mircea.

Ana Baniciu x Mircea Baniciu - Copilul 

 
Single-ul poate fi ascultat live în premieră în cadrul unui eveniment organizat pe 22 iunie, de la ora 18, la Cărturești Carousel, cu ocazia lansării unui triplu album semnat Mircea Baniciu, o ediție de colecție care adună cele mai bune piese ale artistului, moment în care Ana și tatăl său vor urca pe scenă împreună.
Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate