Live

ZU IS YOU

Revelion ZU 2021: Peste 2 milioane de români au petrecut cu Buzdu, Emma și Morar

Revelion ZU 2021: Peste 2 milioane de români au petrecut cu Buzdu, Emma și Morar
Pentru prima dată în istoria Radio ZU, Mihai Morar, Daniel Buzdugan și Emma Ștefan au petrecut noaptea dintre ani împreună cu ZUper ascultătorii lor, în direct, la radio. 

Revelionul ZU a fost de altfel singurul program de Revelion 2021 din România, produs și transmis 100% live de-a lungul a 9 ore de emisie.

„A fost cel mai mare Revelion online din România și de dincolo de România. Canada, Chicago, Australia, New York, toti românii s-au adunat azi noapte la ZUper Revelionul nostru. 9 ore de petrecere non-stop și ce a fost foarte fain este că mi-am dat seama că acesta a fost singurul Revelion transmis în direct. Nu l-am pregătit, nu l-am înregistrat. Ne-am adunat niște nebuni într-un studio de radio, acasă la noi - aici la Radio ZU - și oamenii au intrat din toată lumea asta în direct cu noi pe ZOOM.”, a declarat Mihai Morar la finalul petrecerii.

ZUper petrecerea organizată de Buzdu, Emma și Morar a înregistrat cifre impresionante de audiență în cele 9 ore de emisie:

Peste 2 milioane de spectatori au accesat transmisiunea live difuzată pe pagina de Facebook Radio ZU.
Peste 18.000 de români, vârf de audiență la miezul nopții în transmisiunea live, din care 13.000 pe contul de Youtube Radio ZU si 5.000 pe pagina de Facebook a Radio ZU.
Aproximativ 96.000 de vizionări pe visual radio din pagina radiozu.ro/live.
Aproximativ 6.000 de vizitatori activi au urmărit ZUper Revelionul pe streamingul video din aplicația mobilă ZU.
Contul de Facebook Radio ZU a ajuns în acest moment la peste 2.3 milioane de urmăritori.
 
„Dumnezeu să ne dea un an mai bun, frați români de oriunde ați fi! Doamne ajută!”, a spus Daniel Buzdugan, la miezul nopții, în direct la  Revelionul ZU. 

9 ore de emisie, sute de români din toate colțurile lumii live pe ZOOM cu ZUfrageria

Un spectacol fără precedent care li se datorează lor, ZUper ascultătorilor.

„E primul revelion din istoria Radio ZU. Și nici măcar nu a fost ideea noastră, a venit de la ascultători... a plecat ca o glumă, am tot rostogolit-o și uite unde s-a ajuns... Așa se leagă lucrurile între noi și ascultători: natural. Cum, la fel de natural, este ca de vreo 16 ani primul om pe care îl pup după miezul nopții dintre ani sa fie Buzdu. De fiecare dată, de Anul Nou, eram la evenimente împreună. Chiar ne întrebam, lunile trecute, dacă o să rupem tradiția anul ăsta... eram pregătiți să stăm acasă... dar au găsit ascultătorii soluția: revelionul la radio, în radio.”, declara Mihai Morar în săptămâna de dinaintea petrecerii.

Petrecerea a început puțin după ora 21.00, pe 31 decembrie, și s-a terminat cu 5 minute înainte de ora 6:00 a zilei de 1 ianuarie. De #MuzicaAia s-au ocupat DJ Mori, DJ Razz și DJ Bogdan Popoviciu. Revelionul ZU a fost transmis live pe Radio ZU, Visual Radio, pagina de Facebook Radio ZU, contul de YouTube Radio ZU, AntenaPLAY și ZU TV.

 
Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate