Live

ZU IS YOU

RADIOAVENTURA 2025 | ZIUA 4: Morning ZU LIVE în Bârlad. Următorul oraș: Piatra Neamț

RADIOAVENTURA 2025 | ZIUA 4: Morning ZU LIVE în Bârlad. Următorul oraș: Piatra Neamț

Bună dimineața, Bârlad! Te așteptăm la o cafea, în Piața Victoriei (lângă primărie). 


 
E a patra zi de RadioAventura și avem bagajele pline de momente spectaculoase alături de voi, cum ar fi Muzica Aia de la Tecuci
 
Până aflăm unde îi poartă călătoria, azi, pe Morar, Buzdugan și Emma, știm că vineri, 20 iunie, ne vedem la Wonderland, Cluj, la Sărbătoarea Familia ZU



Ascultătorii ZU votează Piesa Monstru a Verii: Mădălin - „Ciao Bella, Shubi Du” versus Rareș - „Am tot”. Mădălin merge mai departe, din nou! 

S-a făcut anuntZU': Mâine dimineață, de la ora 7, începem a cincea zi de RadioAventura în PIATRA NEAMȚ, lângă Ansamblul Curții Domnești

Am anunțat următorul oraș, acum anunțăm și următorul artist care va face parte din aventura ZU. Artistul care ne însoțește azi în turul României cu Autorulota ZU este:
IULIANA BEREGOI



Bârlad, îți mulțumim! Piatra Neamț, venim!

Iuliana Beregoi este cu noi în autorulota ZU. Ne îndreptăm spre următoarea naostră de azi, Piatra Neamț. Dar cine știe pe unde ne poartă RadioAventura! 

În călătoria noastră spre Mănăstirea Văratec, am făcut o oprire în Bacău, pentru a alimenta autorulotele cu benzină. Gândiți-vă doar – cum ar fi fost să împingem autorulotele pe drum, alături de Iuliana Beregoi? Noroc că am dat de o benzinărie tocmai când pe bordul mașinii ne arăta că mai aveam doar un kilometru de autonomie. „Când am luat bacul, n-am fost nici pe departe atât de fericit!” a spus Mihai Morar cu zâmbetul pe buze. Până la urmă, nu există aventură fără peripeții. 

Ne-am umplut rezervoarele cu benzină și sufletele cu lumină: am poposit la Mânăstirea Văratec - cea mai mare mânăstire de maici din România. Aici am călcat  pe urmele unor nume mari ale literaturii române: Calistrat Hogaș, Mihail Sadoveanu și Mihai Eminescu. În curtea mânăstirii se află și mormântul Veronicăi Micle, o figură simbolică a epocii romantice și fosta iubită a poetului național, Mihai Eminescu. După ce am făcut turul mânăstirii cu ghidul nostru de suflete, Maica Nectaria, ne-am așezat la masă, unde ne-am ostoit foamea cu bunătăți mănăstirești. 

Apusul de soare l-am prins pe deal, în sat, în timp ce maica Serafima ne-a povestit despre oamenii și istoria locului. Fiecare piatră, fiecare colț al mănăstirii păstrează amintiri ale celor care au trecut pe aici și n-au fost puțini. Ne-am încărcat bateriile și am plecat mai departe spre Piatra Neamț. Călătorului îi stă bine cu drumul. Dar înainte de a ieși pe poarta mânăstirii, am fost întâmpinați de David, un băiețel de 11 ani cu o voce divină, care ne-a umplut ochii de lacrimi și inimile de lumină.

RadioAventura nu este doar despre locuri, e și despre oameni faini și momente memorabile!

 Ziua 5 de #RadioAventura începe mîine dimineață, de la 07:00, la ansamblul Curții Domnești din Piatra Neamț. Ne vedem la cafeluță? 

Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate