#OFB2020: Scrisoarea lui Mario pentru Moș Crăciun

Ziua 3 în Orașul Faptelor Bune 2020 a început cu același val de emoții și fapte bune. La prima oră a dimineții, Buzdu și Morar au spus „Bună dimineața” Nicoletei. Nicoleta este mama lui Mario, un băiețel în vârstă de 5 ani și 4 luni.

Așa începe povestea micuțului Mario:
 

„Dragă Moș Crăciun, Deși părinții mei nu m-au auzit vorbind până acum, ție îți pot scrie o scrisoare. Știu că tu mă vei înțelege. Numele meu este Mario și am 5 ani și 4 luni. Noi încă nu ne cunoaștem, Moșule, dar hai să îți spun povestea mea! Am venit pe lume în cea mai minunată familie formată din Nicoleta și Lucian și sunt sigur că sunt cei mai minunați părinți. Totul părea a fi bine la început, însă pe la 1 an și 6 luni, părinții mei și -au dat seama că nu sunt un copil ca oricare altul. Fiind primul lor copil, prima dată nu și -au dat seama ce se întâmplă și au crezut că este normal că un băiețel să se dezvolte mai greu și să vorbească mai târziu. Însă „târziul” acesta momentan nu a apărut. Ca să le dau semnale de alarmă, am început să mă agit și să mă lovesc cu mânuțele în cap, mă dădeam cu capul de podea și de pereți și nu răspundeam la nume. Moșule, îți promit că nu am făcut -o dinadins! Doar atât puteam face eu atunci, ca ei să își dea seama că ceva nu este în regulă. Nu m-am jucat niciodată cu alți copii, nu îmi plac locurile aglomerate și nu pot fi mereu îmbrățișat de rude și de prieteni. Am și probleme în alimentație, însă părinții mei mă iubesc așa cum sunt. După aceste semnale, aceștia au început să se intereseze pe internet și pe la toate cunoștințele ce trebuie să facă că eu să mă comport ca un copil normal. Țin minte că am mers la un logoped și acesta a spus că situația este mult mai gravă și nu ne poate ajuta cu nimic. Au urmat multe controale la spitalele Obregia și Gomoiu, iar în final, am cunoscut-o pe doamna doctor Ramona Gheorghe – medic de psihiatrie pediatrică de la Sanador, care, deși este un om minunat, le-a dat părinților mei o veste care i-au făcut să plângă. Diagnosticul sună foarte pompos – autism, întârziere în dezvoltare și neintegrare globală. Mama mă ținea în brațe atunci și am simțit cum încep să ii tremure brațele. Nici tata nu mai era la fel de puternic cum părea înainte. 

Am fost îndrumați către centrul de terapie ABA AUTISM VOICE și cred că atunci am simțit prima dată că părinții mei au o speranța pentru că am reușit să obținem un loc liber pentru a începe un program de terapie comportamentală aplicată, cunoscută că terapia ABA, cu un plan personalizat de intervenție, care nu este decontat de stat. Părinții mei reușeau să se chibzuiască și să economisească 2200 lei lunar pentru a acoperi costurile ședințelor, însă, între timp, acestea ajung la 4000 lei pentru 56 ore pe lună. Partea rea este că nici măcar acestea nu sunt suficiente. 

Ceea ce le îngreunează cu adevărat situația este că noi locuim în chirie, iar mami a ales să nu mai muncească. Ce-i drept, eu sunt motivul pentru care ea nu poate munci ca o mămică normal, iar tata este ospătar. Mi-ar plăcea mult să stea și el acasă cu noi. Moșule, știi care ar fi visul meu acum? Să pot merge la grădiniță. Am auzit că e un loc foarte frumos, cu multe jocuri, jucării, copii frumoși și doamne drăguțe. Mi-ar plăcea tare mult să vină mami și tati la o serbare, iar eu să pot spune o poezie sau un colind. Din păcate, în situația de față, la orice grădiniță am nevoie de un shadow, adică un însoțitor, care și el trebuie să primească un salariu de la mami și de la tati. Să-ți mai spun ceva, Moșule! Nu sunt supărat pe tine că nu ai venit până acum la noi, dar dacă anul asta ai veni, aș fi tare fericit! Îmi doresc putere de muncă pentru tati și să nu îmi mai aud mămică oftând. Chiar cred că tu exiști și că ai mulți frați, chiar cred că lumea asta este plină de Moși Crăciuni”.  Așa sună scrisoarea pe care Mario a trimis-o pe platforma Orașul Faptelor Bune.

 

Mario, Moș Crăciun a venit în Orașul Faptelor Bune!