Live

ZU IS YOU

#OFB2019: Hai să-l salvăm pe Răducu!

#OFB2019: Hai să-l salvăm pe Răducu!
Răducu va împlini 9 anișori pe 15 ianuarie. Pentru că vârsta unei mame nu se mai măsoară în ani, ci în clipe petrecute alături de copilul său, Valentina respiră în fiecare secundă cu gândul la Răducu, fiul ei în vârstă de aproape 9 anișori. 


Viața le-a dat o lovitură grea în urmă cu 8 ani, atunci când băiețelul a fost diagnosticat cu tumoră malignă la nivelul creierului. Au urmat 6 ani de chimioterapie, recidive, două operații, rugăciuni și disperare.

Din păcate, rezultatele celui mai recent RMN nu sunt deloc bune, iar Răducu are din nou nevoie de sprijinul nostru”, așa sună mesajul pe care l-am primit pe platforma Orașul Faptelor Bune.

Trebuie să merg până la capăt și să încerc să îl salvez sau măcar să îl țin lângă mine cât de mult pot! Nu pot să uit că Dumnezeu ne-a ajutat până acum să câștigăm fiecare luptă, să trecem peste fiecare recidivă și mai ales că, atunci când am descoperit tumora, medicii mi-au zis, fară nicio ezitare, că în 3 trei luni îl pierd pe Răducu și de atunci au trecut 8 ani!", scrie mama lui Răducu pe rețelele de socializare.

De 8 ani, Răducu se luptă cu o tumoră de chiasmă optică care i-a răpit lumina unui ochi. În tot acest timp a suferit două intervenții chirurgicale și a trecut prin chinurile chimioterapiei. Anul acesta, copilul a fost de trei ori în Germania pentru tratamentul alternativ non-toxic. 
 
Însă acum, Răducu are nevoie de o altă operație. Rezultatul ultimului RMN a arătat o progresie tumorală. Singura lui salvare este tratamentul cu Avastin, care ajunge la 2000 euro pe lună, plus restul costurilor - peste 20.000 euro anual. 

Hai să-l salvăm pe Răducu! 
 

Mai jos găsești conturile mamei lui Răducu în care poți face donațiile:

Cont LEI: RO73 RZBR 0000 0600 1773 1552

Cont EURO: RO25 RZBR 0000 0600 1773 1446

Raiffeisen Bank Agenția Colentina 1

Titular: PANĂ VALENTINA

Poți face donații și AICI - ÎMPREUNĂ DIN NOU PENTRU RĂDUCU!



Ascultă povestea lui Răducu:


Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate