Live

ZU IS YOU

OFB 2025 | Împreună îl ajutăm pe Patrick, băiețelul de 7 ani care suferă de o boală genetică rară

OFB 2025 | Împreună îl ajutăm pe Patrick, băiețelul de 7 ani care suferă de o boală genetică rară

Orașul Faptelor Bune | Ziua 2. Astăzi am aflat de povestea lui Patrick, un copil care, încă din primele luni de viață, a fost nevoit să lupte cu un destin nedrept.



Ceea ce părea la început o problemă minoră s-a transformat rapid într-un diagnostic neurologic dur și într-o luptă continuă pentru fiecare mic progres.

Ani la rând, Patrick a trecut prin spitale, terapii și investigații, în țară și în străinătate, până la confirmarea unei boli rare și nemiloase: CACNA1A. Tratamentele și transplanturile cu celule stem au adus primele raze de speranță, iar fiecare pas înainte, oricât de mic, a însemnat o victorie uriașă pentru el și familia lui.

Zi de zi, Patrick își trăiește copilăria altfel decât ceilalți copii - se străduiește, cade, se ridică și merge mai departe cu o forță care emoționează. Iar în spatele lui se află o familie care nu renunță și o surioară care se roagă în fiecare seară ca fratele ei să se ridice și să meargă.

Este un apel la inimile celor care pot ajuta ca Patrick să aibă șansa la o viață mai aproape de normal. Patrick are nevoie în continuare de tratamente și terapii esențiale evoluției lui. Costurile sunt însă copleșitoare: 36.000 de euro. Acești bani înseamnă ședințe de terapie, recuperare, monitorizare medicală și șansa reală ca progresele obținute până acum să nu se piardă

Zi de zi, mă trezesc cu aceeași durere în suflet și cu aceeași întrebare: “De unde mai găsesc putere?” ne-a scris mama lui Patrick pe platforma Orașul Faptelor Bune.

O ajutăm pe mama lui Patrick să nu ducă lupta singură. Voi, îngerii din Orașul Faptelor Bune, o puteți ajuta cu o donație în conturile Fundației Mereu Aproape. 

Donațiile se fac în conturile Fundației Mereu Aproape, cu mențiunea “Pentru Patrick”:

 

pentru LEI: RO85 BRDE 450S V075 5854 4500 
pentru EURO: RO31 BRDE 450S V237 6153 4500  (SWIFT: BRDEROBU)

Atenție! Când faci transferul bancar e IMPORTANT să menționezi „PENTRU PATRICK”.

  • Pentru firmele care pot dona pana la 20% din impozitul pe profit (adică sunt plătitoare de impozit pe profit), le punem în legătură cu Fundația Mereu Aproape care le va furniza un contract de sponsorizare.
  • Pentru toate celelalte firme care doresc sa facă o sponsorizare și vor să o deducă (deducere pe care o pot face în funcție de particularitățile fiecărei firme, contabilul este cel mai în măsură să știe ce și cum se poate face), Fundația le poate pune la dispoziție un alt tip de contract de sponsorizare. Plata sponsorizării va fi făcută către Fundația Mereu Aproape prin OP (nu prin numerar) cu mențiunea cazului susținut. Pentru ca firmele să își deducă plățile cu sponsorizările făcute, sumele plătite trebuie sa fie achitate în LEI, nu în Euro! Plățile în euro NU pot fi deduse ca cheltuieli de sponsorizare. 
  • Microintreprinderile pot face în continuare sponsorizări, dar, spre deosebire de anii trecuți, nu mai au facilitatea fiscală de a o scădea din impozitul datorat. Pot doar să facă un gest de bine.
URNA PENTRU PATRICK a fost deschisă în fața Casei Radio ZU din Piața Unirii, Oradea. Toții oamenii care vor să-l ajute pe Patrick, o pot face cu o donație la urnă.




Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate