Live

ZU IS YOU

Morala lui Morar: Cea mai bună pildă a zilelor noastre

Morala lui Morar: Cea mai bună pildă a zilelor noastre
Trăim vremuri confuze. Vremuri care aduc frici, temeri și întrebări fără răspunsuri. Ne dorim să fim împreună, dar ne îndepărtăm unii de alții. Ne lipsește empatia. Suntem repetenți la capitolul moralitate și ne credem stăpâni ai adevărului. Din păcate, ne-am împărțit în două tabere. Una a vaccinaților și alta a nevaccinaților. Așa cum spune Mihai Morar pe pagina personală de Facebook, ne-am „îndumnezeit” cu toții. 

Așa sună mesajul pe care Mihai Morar l-a postat pe Facebook

„Ne-am „îndumnezeit” cu toții.  Fiecare în micul lui dumnezeu cu „d” foarte mic. „Vaccinul ne va mântui” e religia unora. „Vaccinul ne omoară” e religia altora. „Legea suntem noi” e secta unora. Iar, Adevărul, vezi bine, nu-i nici la unii, și nicidecum la alții…
…Adevărul e în „vai, mama noastră” de țară. Cifrele, procentele, A.T.I.-urile spun totul despre noi. Pentru că, oricare dintre noi, „știe el mai bine”. Fiecare s-a „îndumnezeit”. Și nu se închină la alți dumnezei cu d mic. Fiecare deține adevărul. Dar știți ce ne lipsește tuturor…?
Măsura. Asta ne lipsește tuturor. Ne-am „îndumnezeit” toți, fără măsură. Toți știm, chiar dacă nici nu suntem în măsură să vorbim. În România, chiar și când se iau măsuri, se iau fără măsură. Ne dușmănim, în loc să ne unim, ne măsurăm puterile, în loc să ne adunăm puterile. Am întrecut orice măsură. Ne-am „îndumnezeit” în dumnezei cu d mic, fără pic de smerenie”, este mesajul pe care DJ-ul Radio ZU l-a transmis pe pagina personală de Facebook.
 
 

Astăzi, în Morning ZU, Mihai Morar a spus cea mai bună pildă a zilelor noastre. Dă play mai jos și ascultă și tu „Pilda Șoricelului”!
 
Iar data viitoare, când simți că cineva se confruntă cu o problemă și crezi că nu te preocupă, amintește-ți că atunci când unul dintre noi este lovit, cu toții suntem în pericol. A avea grijă unul de celălalt este o modalitate de a ne încuraja și de a ne susține reciproc. Când auzi clopotul, nu te întreba pentru cine sună... Sună și pentru tine.

 
Download
Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate