În Bacău și Onești, mai multe mașini au fost avariate de copaci rupți sau de acoperișuri smulse de vânt iar în Iași, un arbore a căzut peste o mașină în mers. În autoturism se aflau trei persoane însă niciuna nu a fost rănită. În schimb, circulația rutieră a fost complet blocată pe Șoseaua Ciric. Și în București, traficul a fost oprit pe Șoseaua Vitan-Bârzești după ce un copac s-a prăbușit pe carosabil. Pe de altă parte, centrul Infotrafic transmite că sunt precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare în zona montană din Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Sibiu și Vrancea. Se acționează cu utilaje de deszăpezire și material antiderapant. Până la ora 23, toată țara se află sub atenționări de vânt puternic și precipitații. La altitudini mari, rafalele de vânt ajung până la 120 de km pe oră. De vânt nu scăpăm nici mâine – în est, vest și la munte va fi cod galben.
Foto: observatornews.ro
Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?