Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a prezentat azi calendarul imunizării elevilor. În școli, vaccinarea începe din 13 septembrie, iar în universități pe 1 octombrie și va dura două luni. Părinții elevilor de peste 12 ani care se vor vaccina la școală pot descărca înainte formularele prin care își dau acordul pentru imunizare.
În acest moment, acoperirea vaccinală anti-COVID la nivel naţional, din populaţia eligibilă de peste 12 ani, este de aproximativ 31%.
Foto: a1.ro
Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?