Legea în acest sens a fost promulgată de președintele Iohannis și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial. Până acum, polițiștii puteau lua o asemenea măsură pentru
mașinile staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Potrivit legii, ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz.
Foto: observatornews.ro
Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?