De mâine vom putea circula pe primii 11 kilometri din Autostrada Moldovei. Se deschide oficial, porțiunea dintre Mândrești Munteni și Focșani Nord, cunoscută sub numele de Cocoașa de la Focșani. Lotul face parte din tronsonul Buzău – Focșani, în lungime totală de peste 82 de kilometri. Segmentul care va fi inaugurat mâine, este primul din autostada Ploiești – Pașcani, aflată în construcție prin fonduri PNRR.
Foto: observatornews.ro
Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?