Doi DJ români, Robert Georgescu și White, au câștigat marele premiu oferit de Tiesto, Musical Freedom, SPINNIN’ Records, Atlantic Records și Beatport, în urma unui concurs la care au participat nu mai puțin de 1918 concurenți.
Producătorii au avut de realizat un remix al melodiei „The Motto” by Tiesto și Ava Max.
În urma selecției celor mai bune patru remixuri, celebrul DJ Tiesto, considerat DJ-ul nr. 1 la nivel mondial, a decis că cea mai bună producție le aparține lui Robert Georgescu și White, cunoscuți pentru melodii precum „Dacă îl vedeți”, „Te-aș fi iubit”, „Habanera” sau „Ilasemano”.
Marele premiu, în valoare de 10.000 euro, a venit însoțit de o serie de echipamente profesionale pentru studio, de un contract cu Atlantic Records, una dintre cele mai mari case de discuri din lume, dar mai ales de onoarea de a fi promovat pe canalele oficiale ale lui Tiesto, ce adună peste 6 milioane de urmăritori.
Deși cei doi DJ-i români, Robert Georgescu și White, activează de foarte mult timp în domeniu, aceștia au pus bazele colaborării în 2020, lansând în doar doi ani nu mai puțin de 100 de remixuri și melodii proprii, având ambiția de a posta câte o producție în fiecare vineri, pe canalul oficial de YouTube.
„Vă mulțumim mult! Ne sărbătorim victoria în studio. Acesta este stilul nostru. Bucuria de a câștiga ne crește motivația și ne oferă noi oportunități pentru ca oamenii să se bucure de muzica noastră”, au declarat Robert Georgescu si White pentru Beatport.
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate