„Sara perche ti amo” este un imn al iubirii cântat inițial de Ricchi e Poveri, însă reinterpretat în fel și chip de artiști faimoși pe tot mapamondul.
Una dintre interpretările cele mai originale este realizată de Prestige Orchestra care, în timpul petrecerilor unde sunt invitați să cânte, pun în scenă un show de excepție, un moment extrem de bine primit și apreciat de cei care l-au trăit.
Urmărește mai jos momentul „Sara perche ti amo”, marca Prestige Orchestra!
„Este minunat, înălțător, când vedem cât sunt de receptivi toți cei care ni se alătură în acest moment absolut spectaculos, așa cum se întâmplă de fiecare dată, de altfel. Felul în care răspunde publicul, zâmbetele care li se desenează pe chipuri, adrenalina care se adună toată într-un loc, de bucurie. Cu sinceritate spun, oricât ar părea de obositor și de solicitant pentru noi, ca și artiști, dimensiunea bucuriei pe care o dăruim celor care ne solicită să le fim alături la evenimente, cele mai importante din viețile lor, este greu de explicat în cuvinte. Energia pe care o primim, ne face să ne bucurăm și să fim recunoscători pentru darul minunat pe care l-am primit de la viață.”, declară Iulian Ghinea, fondatorul Prestige Orchestra.
Prestige Orchestra, un amestec de magie, o poveste și un spectacol continuu.
Fondatorii proiectului Prestige Orchestra, Iuliana și Costin Ghinea, alături de o echipă de oameni foarte motivați s-au unit cu o viziune comună: „Producerea de divertisment muzical de înaltă calitate pentru a crea amintiri de neuitat”. Conceptul ONE BAND SHOW by Prestige Orchestra propune un program full-night prin care participanții vor avea parte de muzică live de cea mai bună calitate și de un spectacol interactiv continuu.
„Cu creativitate, pasiune și implicare totală creăm și conturăm evenimentele în cele mai mici detalii pentru ca fiecare eveniment să fie UNIC. PRESTIGE ORCHESTRA este o povestea din care și tu faci parte. Explorăm mereu noi teritorii și suntem dedicați depășirii limitelor și granițele creativității. Dintotdeauna am fost conduși de o gândire pozitivă și entuziaști. Ne-am dezvoltat o cultură prin care putem face ca toate dorințele tale să devină realitate.”, explică Iuliana și Costin Ghinea.
Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?