Peste 20.000 de persoane s-au bucurat în weekend de a treia ediție Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente de anul acesta, din Banat.
Cele 4 scene muzicale de la Aerodrom Cioca au găzduit peste 40 de artiști români și străini în zilele de 27, 28 și 29 august.
Vineri seara, cap de afiș pe scena Flight Festival a fost îndrăgitul artist belgian Lost Frequencies, care a încântat festivalierii cu un show spectaculos și unic în Timișoara. Alături de el, pe scena principală au performat Jean Gavril, Mark Stam, Delia, Vunk, Vito Mendez, Stefan Biniak.
Sâmbătă, spectatorii au dansat pe Om la lună, Vanotek & Muse Quartet, Golan și Moonlight Breakfast și DJ Dark, iar seara de duminică a reunit la scena principală mii de fani ai muzicii alternative care au cântat pe muzica celor de la Melting Dice, Cred ca sunt Extraterestru, Robin and the Backstabbers, Vița de Vie, Subcarpați și K-lu, care a închis seara cu un set incendiar.
Zeci de DJ români și internaționali, din Paris, Londra, Dubai, Mykonos sau Ibiza, au performat pe scena electronică, scena retro și scena Imani World și au continuat să încânte participanții după miezul nopții.
Pe lângă muzică, Flight Festival a pregătit pentru festivalieri multe spații de relaxare, zone de mâncare, activări inedite, zone cu activități creative și spectacole de teatru pentru copii, celebrele zboruri cu avionul, lansări de zmeie și un hangar întreg dedicat tehnologiei, cu experiențe de realitate virtuală (VR), realitate augmentată (AR), robotică, survolare 3D sau hollow lenses.
În ciuda condițiilor meteo nefavorabile, Flight Festival s-a bucurat de o ediție cu succes și a reunit timp de trei zile comunitățile de iubitori de muzică, artă și tehnologie, dornici să retrăiască atmosfera de festival.
Mai multe informații despre Flight Festival 2021 se pot găsi pe pagina de Facebook și pe
flight-festival.com.
Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?