Madonna anunță lansarea albumului „Confessions On A Dance Floor: Part II”. Ascultă primul single, „I Feel So Free”
20 Aprilie 2026
Madonna anunță lansarea albumului „Confessions On a Dance Floor: Part II”. Materialul va fi lansat pe 3 iulie și reprezintă continuarea albumului „Confessions on a dancefloor”, lansat în 2005.
Artista a revenit în atenția publicului recent, odată cu apariția sa pe scena festivalului „Coachella”, la 20 de ani de la debutul ei în cadrul evenimentului. În timpul show-ului, aceasta a invitat-o pe Sabrina Carpenter alături de ea, interpretând împreună piesele „Vogue” și „Like a Prayer”.
"Acum 20 de ani, chiar în această zi, am cântat la Coachella. Eram în cortul de dance și a fost prima dată când am interpretat „Confessions on a Dance Floor Part 1”în America. A fost incredibil de emoționant pentru mine așa că vă puteți imagina ce înseamnă să mă întorc 20 de ani mai târziu, în aceleași cizme, cu același corset, cu jacheta pe care am purtat-o mai devreme, o jachetă Gucci. E un moment complet, știți? Are semnificație aparte pentru mine" a declarat artista.
„Confessions On a Dance Floor: Part II” marchează revenirea la muzică de club după 7 ani de la proiectul experimental, „Madame X”. Și de data asta, omul din spatele albumului este Stuart Prince, cel care a contribuit la succesul primului album din 2005. Piesele „Hung Up”, „Jump” sau „Sorry” au fost hituri care au rupt topurile internaționale și i-au consolidat titlul de „regină” a muzicii pop.
Primul single extras de pe album se numește „I Feel So Free” și a fost cântat în premieră pe scena festivalului Coachella. Odată cu lansarea noului album, anunțată pentru data de 3 iulie 2026, Madonna marchează revenirea completă în zona muzicii disco și deschide o nouă eră artistică.
Va reuși acest album să ajungă succesul legendarului „Confessions On a Dance Floor”? Rămâne de văzut.
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate