Live

NOUTĂȚI

Andra Gogan a făcut anunțul pe care îl aștepta o țară întreagă! Când și unde are loc concertul "Pool Party"?

Andra Gogan a făcut anunțul pe care îl aștepta o țară întreagă! Când și unde are loc concertul "Pool Party"?

Andra Gogan, una dintre cele mai îndrăgite cântărețe și vloggerițe din România, le-a dat fanilor vestea pe care o așteptau cu sufletul la gură.


Vești incredibile pentru fanii celei mai urmărite femei din mediul online în România! Cântăreața pregătește un nou concert în data de 13 mai. Show-ul se anunță a fi unul de zile mari, marcând un moment important și personal pentru vedetă.

Iată unde se ține CONCERTUL "Pool Party" susținut de Andra Gogan și de unde se pot cumpăra biletele.
 

Dupa succesul celor două concerte ce au avut loc la Sala Palatului și Arenele Romane, când bilete s-au epuizat în doar câteva zile, Andra Gogan anunță CONCERT "Pool Party" pe data de 13 MAI, la Arenele Romane. De ziua ei, artista alege să își petreacă aniversarea alături de fani și aduce un nou concept, un show unic în România, care va duce muzica, dansul și distracția la un alt nivel. 

 „Întotdeauna mi-am dorit să organizez o petrecere la piscină de ziua mea. A fost una dintre dorințele mele încă de mică. Iar anul acesta mă bucur nespus să vă invit să petrecem împreună un moment cu totul special pentru mine la Concertul "Pool Party" pe 13 mai la Arenele Romane. De ziua mea, vreau ca surprizele să nu se mai termine, așa că am pregătit un cadou pentru fiecare invitat ce știu că o să le placă tare mult.”, mărturisește artista în vârstă de 24 de ani.

Concertul de la Arenele Romane din 13 Mai îl va avea ca invitat special pe Răzvan Gogan, fratele artistei, alături de care a intrat în Cartea Recordurilor de două ori, pentru “Cel mai lung concert susținut de un copil” și „Cel mai mare număr de CD-uri lansate de doi copii”. 

Cântăreață, actriță, dansatoare și content creator, Andra Gogan, cunoscută în România drept idolul copiiilor de toate vârstele, a câștigat premiului pentru „Cel mai iubit star românesc” în cadrul Nickelodeon Choice Awards.

La cel mai așteptat concert pentru copiii și adolescenții din România, fanii pot achiziționa bilete meet & greet în care se pot întâlni cu Andra Gogan și adițional cadourilor pe care le va primi fiecare invitat, cei mai norocoși dintre ei pot câștiga Marele Premiu, un iPhone 14 sau 5 excursii la munte alături de Andra.

Biletele la concert s-au pus în vânzare și pot fi achiziționate pe Entertix.ro și Bilete.ro.
Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate