Mă numesc Ionica Golinache și sunt profesor la Școala Gimnazială Gropeni, din județul Brăila de mai bine de 25 de ani. În cariera mea didactică, am întâlnit mulți copii, iar viața trăită alături de ei, în toți acești ani, mi-a îmbogățit sufletul, fiindcă inocența cu care privesc lumea este copleșitoare. Anul acesta își va lua zborul o altă generație de elevi, însă cu unul dintre ei, ursitoarele nu au fost deloc generoase atunci când i-au hotărât destinul. Se numește Ilaria Piroșcă și până acum un an era cel mai vesel copil din clasa mea. Din nefericire, în urmă cu 12 luni a fost diagnosticată cu scolioză severă toraco-lombară și de atunci existența ei s-a schimbat. Au urmat vizite la diferiți doctori, investigații medicale costisitoare, purtarea unui corset 23 de ore zilnic, kinetoterapie, dureri, pe care niciun copil nu ar trebui să le îndure. Nimic nu a dat rezultat și boala a avansat. Am asistat neputincioasă cum flacăra din ochii Ilariei mele se stinge treptat, iar muntele său de entuziasm se topește sub greutatea problemelor de sănătate cu care se confruntă. Deși a rămas același copil bun la învățătură, cu media zece pe linie, cu premii la concursurile școlare, veselia ei a pălit, iar Ilaria s-a ascuns sub masca unui copil ce zâmbește doar atunci când îl privești și brusc se întristrează atunci când ți-ai mutat privirea de pe chipul său. Greu de acceptat o astfel de situație și din acest motiv mi-am adunat curajul și am hotărât să vă scriu, mai ales că toamna a venit cu o veste bună. Ilaria mea ar putea redeveni Ilaria de altădată dacă s-ar opera la Spitalul Monza din București în luna Ianuarie. Costurile intervenției chirurgicale sunt însă mari - 25.480 euro, cu mult peste bugetul familiei sale, la această sumă adăugându-se ulterior banii necesari spitalizării și recuperării post-operatorie. Am și oameni alături care o iubesc pe Ilaria și doresc să o ajute, sunt și eu unul din ei, dar să strângem doar noi această sumă este foarte greu și din acest motiv, în numele generozității de care ar trebui să dăm toți dovadă mai ales în acestă perioadă a anului, vă rog din suflet să mă ajutați să o ajut pe Ilaria mea! Știu că sunt și alte cauze pe care le supuneți atenției ascultătorilor dumneavoastră, poate mai grave decât ale Ilariei, dar eu îmi pun nădejdea că undeva, în adâncul inimii, povestea ei v-a emoționat și îi veți da o șansă la o copilărie așa cum și-o doresc toți copii: cu multe râsete, veselie zi de zi și visuri împlinite, mai ales că este clasa a VIII-a. În fața suferinței fizice, promovarea examenului de Evaluare Națională cu notă mare a trecut în plan secund. Acum, în prag de Moș Crăciun, Ilaria își dorește să strângă banii pentru operație, iar aceasta să fie un succes, să treacă perioada de recuperare și să se întoarcă în sala de clasă, în ultimele luni de școală, pentru ca efortul ei din anii de gimnaziu să nu fi fost zadarnic. Ajutați-o, vă rog, ca aceste visuri să devină realitate! Este rugămintea unui cadru didactic care nu vrea ca puiul de om pe care îl cunoaște de vreo 10 ani, să se transforme într-un copil fără copilărie! Pentru a putea strânge suma necesară, familia Ilariei a apelat și la Asociația ”Salvează o inimă” unde este expus cazul și a fost inițiată campania de donații în data de 26.11.2024. ( https://salveazaoinima.ro/ilaria-pirosca/?fbclid=IwY2xjawG89i5leHRuA2FlbQIxMQABHX_Uh6J9hOlyPNw9wjMeI6zE_zjme-tpRVqpCH73K5y49lbSR2cLNK8Kxw_aem_cHk1aNlGL9-tfecta2g-2g ). Vă mulțumesc cu speranța că veți găsi o opurtunitate să fiți anul acesta Moș Crăciun pentru Ilaria mea! Sărbători cu bine! Ionica Golinache