Un vis pentru familia mea A fost odată o familie simplă, formată dintr-un tată "Alex 37 ani", mamă "Ionela 36 ani" și cei trei copii ai săi " Eduard 2 ani, Anays 4 ani,Alexis 8 ani". Tatăl, Alex, era un om muncitor, cu mâinile bătătorite de muncă, inca din adolescenta . De când a rămăsese singur responsabil pentru familie,deoarece sotia a trebuit sa se sacrifice pentru a se ocupa de copii lor, nu putea sa mearga la munca pentru ca nu avea cine sa se ocupe de cel mic si de ceilalti cu scoala si gradinita, viața devenise o cursă continuă împotriva timpului și a greutăților. În fiecare zi, se trezea înainte de răsărit, pleca la muncă și se întorcea târziu, obosit, dar mereu cu un zâmbet pe buze pentru cei mici. Casa lor, însă, nu era una adevărată. Era o garsonieră închiriată, fără loc suficient pentru visurile și jocurile celor trei copii. Anii au trecut, iar Alex simțea cum oboseala și vârsta îl ajungeau din urmă. „Nu pot să-mi las copiii așa”, gândea el noaptea, în timp ce număra bănuții puși deoparte. Dar oricât de mult ar fi economisit, banii nu erau niciodată suficienți pentru a cumpăra o casă, pentru ca apareau tot timpul cheltuieli neprevazute fie de sanatate fie de necesare copiilor fie de utilitati , astfel incat sa nu se simta lipsa de ceva, sau jenati in societate ca nu au. "Pentru a simtii ca au un trai decent, frumos ", isi spuse el : " normal, pentru vremurile din ziua de azi ". Într-o zi, în timp ce lucra , ascultand radio Zu in fiecare zi pentru as diminua oful si sa capete incredere si putere de a merge mai departe cu nedreptatea vietii si a traiului din Romania; Alex a avut o revelație. Știa că singura lui șansă era să ceară ajutor. Își luă inima în dinți și scrise aceasta scrisoare plină de speranță catre "Orasul Faptelor Bune": -Sunt Alex, tată a trei copii minunați. Muncesc din greu în fiecare zi, dar nu am reușit să le ofer un loc pe care să-l numim „acasă”. Visul meu este să le ofer o casă în care să crească în siguranță și liniște. Știu că poate cer mult, dar dacă fiecare ar putea contribui măcar cu un strop de speranta, împreună putem face acest vis posibil. Nu pentru mine, ci pentru siguranta de maine, fericirea si viitorul lor.” Am împărtășit scrisoarea catre "Orasul Faptelor bune", cu rusine si speranta ca nu va fi inteles gresit. In speranta ca vor veni răspunsurile din partea acestora fara a fi judecat sau aratat cu degetul. Eu, tatal acestor copii, am postat aceasta scrisoare, urmata de gandul cald catre Dumnezeu:" Doamne fie voia ta , fie ca acesti oameni minunati, sa aibe putere si sanatate, sa poata face pe toti cei care au nevoie de o mana calda de ajutor". Eu , tatal acestei familii minunate, am trimis acest mesaj, visul in a trai cu tarie in suflet ca, ajutorul acestei comunitatii unite a "Faptelor Bune", ma va contacta si imi vor oferi aceasta mana de ajutor, pentru a le oferii acest vis minunat de a putea spune copiilor si sotiei mele: " Avem casa noastra, casa copiilor!". După ani de muncă grea și nopți nedormite, prin voi Radio Zu, am reușit să cred in speranta ca, le voi aduce aceasta casa mica, dar plină de dragoste si bucurie. Visul meu este, ca in ziua în care imi voi muta copiii în noul lor cămin, lacrimile sa se scurga pe obraji de bucurie, traind acest vis, pare atat de real, dar si inima plină de recunoștință fata de acest "Oras al faptelor bune". „Acum pot să dorm liniștit”, îmi spun in gand: „Am sa reușesc, să le ofer o șansă intr-o buna zi, cu mult mai multa munca si cu ajutorul lui Dumnezeu, oamenilor cu inima calda din "Orasul Faptelor Bune". Nu imi doresc sa fiu eu cel ajutat , mi-as dori si voi rupe din putinul meu si pentru altii care au nevoie mai mare de ajutor decat mine, dar daca va mai ramane si pentru mine o speranta sa primesc un sprijin in a face acest vis realitate, il voi primi cu caldura si smerenie , daca este cu putinta din partea acestui "Oras al faptelor bune” De acum, voi trai cu recunoștință pentru fiecare suflet pe care il ajuta să-și împlinească visul. Sper ca povestea mea, sa devina o inspirație pentru mulți care intampina aceasta problema, si sa lupte, rabre, sa stranga din dinti si sa munceasca in continuare. Uneori speranțele care stau pe un fir de ață, pot fi salvate de bunătatea și solidaritatea oamenilor. Va multumesc cu respect ! Tatal familiei simple si minunata Alexandru Dumitru.