Răzvan a apărut ca o minune în viața noastră( 22.02.2021)la fix 4 ani după ce a apărut Cezara( 22.02.2017). Am ieșit din spital cu un copil dorit și așteptat cu nota 10, fără complicații și probleme pe parcursul celor 40 de săptămîni de sarcină. Naștere naturală, un copil de 53 cm și 3,560 kg, totul perfect! La doar 5 zile am observat ca are la ochiul stâng o pupila mai mare, am ajuns la oftalmolog și ne-a zis ca are colobom, în burtică nu s-a închis irisul iar acest lucru poate fi consecința unui sindrom. La nici o lună am făcut o ecografie transfontanelara și nu s-a zis ca are agenezie de corp calos, îi lipsește bucățica de corp calos dintre cele două emisfere a creierului. La 2 luni am ajuns la neurolog să ne i-a în evidență și să ne explice ce se poate întâmpla. Ne-a recomandat testări genetice. La 8 luni au început convulsiile, nu mi-a zis nimeni ca am putea avea și trebuie făcut. Când Răzvan a făcut prima convulsie, era dimineață, eram doar noi doi acasă, nu am știut cum arată o convulsie dar copilul meu a rămas blocat cu privirea, corpul a început să tremure, a rămas fără aer, era deja mov la gurița și a început să vomite. Am sunat la salvare și am mers la spital. Am primit tratament pentru epilepsie și ne-au trimis acasă, iar în caz ca se mai întâmpla trebuia să fiu medicul copilului meu , dintr-o simplă mamă, să îi administrez un supozitor să opresc convulsia , deoarece dacă durează mai mult îi afectează creierul. Am început testările genetice, am început să ne interesăm ce test ar fi mai exact să aflăm ce are Răzvan , ca am simțit ca ceva nu era ok cu copil meu iubit. La ultimul test genetic wgs am aflat ca este pozitiv la sindromul Mowat Wilson. A căzut cerul pe noi, citind ca sunt mai putin de 200 de cazuri în lume! Mai puțin! Sunt mai puțin de 10 cazuri în România și nu există tratament! Am intrat în panică, aveam sute de gânduri și mi-am dat seama ca lupta noastră este grea și lungă. Am început terapiile de la 6 luni, acum Răzvan la 4 ani și 9 luni face 15 ore de terapii pe săptămână! Timpul trecea iar Răzvan era un copil în lumea lui, nu mișca nici mânuțele, erau lipite pe lângă corp. Aveam o păpușă în casă iubita și îngrijită. Am înțeles ca e grav, am căutat soluții și în străinătate. Am ajuns și în Belgia la o terapie cu mici rezultate. Au început și convulsiile mai dese, de aceea Răzvan nu evolua. Am schimbat multe medicamente dar fără succes, convulsiile încă erau săptămânal, iar în sezonul rece plin de viroze erau zilnice. Nu mai reușeam să țin eu sub control convulsiile și eram mult spitalizați. Era un coșmar pentru toată familia când intrau noaptea în casă cei de pe ambulanță , îl conectau la aparate și ne duceau în spital. Răzvan nu umbla, nu vorbește, nu se joacă cu surioara lui sau cu jucării, dar zâmbește și este un copil blând! Ca orice mamă l-aș lua în brațe și aș merge cu el la capătul lumii să îl fac bine! Nu m-am gândit niciodată ca ar putea să mă oprească ceva! Am început să caut ceva ce îl poate ajuta pe Răzvan mai mult. Am găsit în Mexic un tratament inovator, unde au ajuns și alți părinți și au rezultate miraculoase la care sper si doar visez pentru Răzvan. În acest tratament aparatul cytotron face noi legături neuronale, cumva îi învie creierul! La ce nu m-am gândit eu până acum, faptul ca banii ar putea fi problema in a rezolva problemele lui Răzvan! Acest tratament în Mexic durează 32 de zile și costă 35.000 de mii de euro. O sumă imposibil de strâns pentru noi ca familie! Am reușit să trangem cu ajutor familiei, cunoscuților și oamenilor cu suflet bun 13.000 mii de euro! Avem nevoie de ajutor să strângem diferența , mai avem nevoie de 22.000 de mii de euro! Ajutați-mă să îmi fac copilul bine și să fiu mamă care mi-am dorit să fiu când au apărut copii în viața mea!