Live

MORNING ZU

Loredana & Ștefan Bănică lansează „Ține-mă de mână”. O colaborare-eveniment, în avanpremieră la Torpedoul Lui Morar

Loredana și Ștefan Bănică lansează o piesă împreună, „Ține-mă de mână”, pe care am ascultat-o în avanpremieră, azi, la Torpedoul lui Morar. 

 
E un cântec despre limbajul iubirii, care nu are nevoie de cuvinte, ci doar de momente simple ce te fac să trăiești la infinit.
 
„După ce am compus această piesă, m-am gândit că ar fi potrivit un duet și imediat mi-a venit în minte Loredana și vocea ei pe refren. Prima dată, Loredana a fost invitată pe albumul meu <<Duete>>, în 2005, tot pe o piesă de-a mea, <<Noi, cei de acum>>. Apoi, peste câțiva ani, am înregistrat împreună varianta ei pentru piesa <<Ileană, Ileană>>. Iar acum mă bucur tare mult de această nouă colaborare, de cântec și de videoclip, alături de prietena mea, Loredana, pe care o știu încă de la începuturi, din anii '80. Sperăm să vă placă piesa, videoclipul și colaborarea noastră", a mărturisit Ștefan Bănică.  
 
„Acest duet e un moment așteptat de fani de mult timp. M-am bucurat când Ștefan m-a sunat să-mi propună această colaborare. Suntem într-un moment în viețile noastre în care povestea acestui cântec trebuie auzită. Ștefan nu e doar un artist fabulos, ci și un prieten care mi-a fost alături încă de la început! De abia aștept să descoperiți noul nostru cântec și videoclip: <<Ține-mă de mână!>>” , a transmis Loredana. 

 
Ascultă piesa, aici, în timp ce ții de mână o persoană dragă:

Pe bune, ţi-a plăcut sau nu?
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate