#CurajRomânia, cu Părintele Constantin Necula – Despre hate-ul din mediul online
10 Noiembrie 2021
Nu există fericire continuă, cum nu există tristețe continuă. Nu există filtru de Instagram pentru viață. Însă pe Instagram ne putem edita momentele așa cum vrem. Și de obicei tindem să le arătăm pe cele mai frumoase.
Când îi vedem pe ceialți fericiți, mai ales în mediul online, tindem să ne comparăm și să fim invidioși pe reușitele lor. Oare de ce apare acest hate când îl vedem pe celălalt fericit? Răspunsul îl primim de la Părintele Constantin Necula care ne-a adus doza de curaj pentru România și în această dimineață.
„Pentru că nu căutăm la rădăcina nefericirii din noi. Noi vrem să schimbăm sisteme, dar nu vrem să ne schimbăm ca oameni. E foarte dificil să vezi adevărul din spatele lucrurilor pe care ți le dorești. De aceea, e bine să dai slavă lui Dumnezeu pentru ceea ce primești și să nu te infatuezi, să nu crezi că poți să duci crucea altuia, să-ți cunoști limitele. Cea mai mare provocare a anului pandemic a fost asta: să recunoaștem că avem limite. ”, ne transmite Părintele Constantin Necula.
Părintele Constantin Necula ne sfătuiește să dăruim din ceea ce primim și astfel putem reduce hate-ul din mediul online și de oriunde. Hai să fim deschiși la minte și la suflet că doar așa prinde #CurajRomânia! Dacă ai ratat momentul din #MorningZU, dă play mai jos!
#CurajRomânia, cu Părintele Constantin Necula - Despre hate-ul din mediul online
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru, GRUPUL MEDIA CAMINA (G.M.C) utilizează fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului “Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidentialitate